Fanii lui Michael Jackson revoltati de productia “This Is It”
Un grup de fani ai lui Michael Jackson au lansat o campanie de “constientizare” asupra filmului “This is It”, acuzandu-i pe producatori ca au omis aspecte importante din viata starului, acoperind astfel realitati dureroase despre adevaratul Michael Jackson, anunta presa internationala.
Grupul, din care fac parte fani din cel putin 10 tari, acuza ca filmul ascunde adevaratele motive care au dus la moartea mega-starului, pe 25 iunie, anul acesta. “In perioada premergatoare mortii lui Michael Jackson, in timpul sedintelor foto, oamenii din jurulul lui stiau ca arata de parca era deja mort, insa cei care urmareau numai profitul au decis sa ignore asta” sustin fanii revoltati, pe site-ul creat special pentru aceasta campanie this-is-not-it.com .
Filmul “This is It” este bazat pe repetitiile artistului pentru o serie de concerte in Londra si va avea premiera pe 28 octombrie, simultan in 18 000 de cinematografe din toata lumea.




















