Panouri solare, cu bani de la stat, pentru case si vile
Persoanele fizice ar putea primi între 3.200 şi 4.000 de euro de la stat ca să îşi monteze panouri solare sau alt sistem alternativ de încălzire în case, prin programul Casa Verde.
„Programul ar urma să fie accesibil în termen de două luni şi persoanelor fizice care vor să-şi instaleze panouri solare, pompe geotermale sau alte sisteme de înlocuire a sistemelor clasice de încălzire”, a declarat ministrul Mediului, Laszlo Borbely. Programul ar urma să dispună de 310 milioane lei, precum şi de credite angajate de alte 300 milioane lei.
Borbely a precizat că se gândeşte ca 70-80% din sumă să fie acordată din bugetul Fondului de Mediu, iar restul banilor necesari pentru instalarea de panouri, pompe geotermale, centrale eoliene să fie plătiţi de persoanele care doresc să le monteze în cadrul locuinţelor. „Va fi un plafon maxim pentru că nu putem finanţa oricât. Un proiect trebuie să aibă o valoare maximă de aproximativ 4.000-5.000 de euro”, a explicat ministrul Mediului.
Ministrul a mai spus că au fost agreate 400 de firme care să execute montările pentru programul Casa Verde, dar procedurile vor fi reluate pentru a avea garanţia că firmele respective pot onora contractele.




























